Rata deceselor provocate de cancer va continua să scadă în UE, potrivit celor mai recente previziuni publicate marți, 27 ianuarie, în revista științifică Annals of Oncology. Excepție vor face cancerul pulmonar la femei și cel de pancreas la ambele sexe. În premieră, cancerul pulmonar va omorî proporţional mai multe femei decât cel de sân în Europa. Fumatul continuă să fie principala cauză de moarte prin cancer din UE.

 

Studiul, citat de site-ul Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO), anticipează că, deși numărul efectiv de decese prin cancer va crește în Uniunea Europeană (din cauza creșterii populației și a numărului persoanelor vârstnice), proporția acestora va continua să scadă, cu două excepții importante: cancerul pulmonar la femei și cancerul pancreatic la ambele sexe.

Astfel, se prevede că rata deceselor prin cancer pulmonar la femei va ajunge la 14,24 la 100.000 de locuitori, în creștere cu 9% față de 2009. În schimb, se estimează că rata deceselor prin cancer de sân va fi de 14,22 la 100.000 de locuitori, cu 10% mai puțin decât în 2009. Numărul efectiv al deceselor va rămâne însă mai mare pentru cancerul de sân (90.800), față de cel pulmonar (87.500).

Studiul anticipează că în acest an se vor produce circa 1,36 milioane de decese prin cancer în cele 28 de state membre ale UE (peste 766.000 în rândul bărbaților și circa 593.000 în rândul femeilor), reprezentând o rată de 138,4 la 100.000 de bărbați și respectiv 83,9 la 100.000 de femei. Aceste proporții sunt în scădere cu 7,5% pentru bărbați și cu 6% pentru femei față de 2009, dar și cu 26%, respectiv 21%, față de vârful din 1988.

Evoluția ratei de mortlitate prin cancer în UE

Evoluția ratei de mortalitate prin cancer în UE (sursa: Annals of Oncology)

Studiul a analizat ratele de cancer în cele 28 de țări UE în ansamblu și în cele mai mari șase țări (Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și Marea Britanie), atât pentru toate tipurile de cancer cât și separat, pentru cancerele gastric, intestinal, pancreatic, pulmonar, de prostată, de sân, uterin (inclusiv cel de col uterin) și leucemii.

La bărbați, ratele de deces prevăzute pentru principalele trei tipuri de cancer (pulmonar, colorectal și de prostată) sunt mai mici cu 9%, 5% și respectiv 12% față de 2009. La femei, ratele de deces prin cancer de sân și colorectal ar scădea cu 10% și respectiv 9% față de 2009. Potrivit prof. dr. Carlo La Vecchia, de la Facultatea de Medicină a Universității din Milano, unul din autorii studiului, evoluția favorabilă în cazul cancerelor de sân și colorectal se datorează ameliorării depistării și gestionării acestor tipuri de boală, iar scăderea deceselor prin cancer de prostată, datorată mai ales îmbunătățirii tratamentului, va continua și pe viitor în UE, la toate grupele de vârstă.

Rata deceselor prin cancer pancreatic ar urma în schimb să crească cu 4% la bărbaţi şi cu 5% la femei, comparativ cu 2009. Factorii cunoscuţi de risc ai bolii (fumatul, obezitatea, diabetul, consumul crescut de alcool şi antecedente de cancer pancreatic în familie) explică doar 40% din cazuri.

Dr. Fabio Levi, profesor emerit la Universitatea din Lausanne, co-autor al cercetării, a subliniat că, în ciuda veștilor bune, fumatul continuă să fie principala cauză de deces prin cancer în UE, fiind probabil răspunzător de 15-25% din decesele prin cancer pancreatic și 85-90% din decesele prin cancer pulmonar. În plus, el a avertizat asupra inegalităților la nivel european, noile state membre din Europa centrală și de est având rate mai mari de deces.

About Author: Mihail Călin
Mihail Călin este jurnalist în domeniul sănătăţii de cinci ani. A făcut parte din redacţia săptămânalului Viaţa medicală şi a fost redactor-şef la Sănătatea Press Group. Are un interes deosebit pentru politicile europene, fiind bursier al portalului de specialitate EurActiv Bruxelles şi participând la numeroase conferinţe organizate de instituţiile şi asociaţiile europene de sănătate. În 2013, fost unul din premianții concursului „Reporter European”.