Daciana Sârbu, europarlamentar: „Instituţiile europene trebuie să se implice prin reglementare” în problema obezităţii

Daciana Sârbu, europarlamentar: „Instituţiile europene trebuie să se implice prin reglementare” în problema obezităţii

Într-un interviu acordat euro-health.ro, Daciana Sârbu, vicepreşedintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul European, discută despre măsurile prin care trebuie combătută problema obezităţii la nivel european şi naţional şi explică motivele  pentru care această veritabilă criză pare să fi fost ignorată până în prezent de decidenţii politici. Interviul a fost realizat cu ocazia unei conferinţe despre influenţa alimentaţiei moderne asupra sănătăţii publice, organizată luna trecută la Bruxelles de europarlamentarul social-democrat.

 

 

De ce sunteţi preocupată de subiectul obezităţii?

 

Fiind membră în Comisia de sănătate publică a Parlamentului European, am acces la informaţii şi statistici care atestă că, la nivelul UE, problema obezităţii, inclusiv a celei infantile, este îngrijorătoare. În plus, nu se întâmplă nimic concret în această privinţă la nivelul Uniunii, al Comisiei Europene. Mi-e teamă că trecem printr-o criză ale cărei efecte se vor simţi în timp, atât pentru populaţie, cât şi pentru în bugetele de sănătate, fiindcă obezitatea duce la rândul ei la boli cardiovasculare, diabet şi alte afecţiuni. Consider deci că este un subiect pe care trebuie să-l dezbatem, că trebuie să obţinem mult mai mult din partea Comisiei, nu doar obişnuitele comunicări, strategia legată de nutriţie sau planul de acţiune pentru combaterea obezităţii. Sigur, sunt importante şi acestea, dar concret cred că avem nevoie de măsuri. Am văzut măsuri doar în ce priveşte programul „Fructe în şcoli”, care a fost implementat corect şi care are un impact pozitiv. În rest, din partea Comisiei, mai nimic.

 

Industria nu poate face profit prin îmbolnăvirea unor generații

 

Vi se pare că deci Comisia nu acordă atenţie problemei obezităţii?

 

Comisia Juncker nu a manifestat un interes deosebit pentru subiect, deşi comisarul pentru sănătate este medic şi mi-a mărturisit că este preocupat de problemă. I-am solicitat de altfel o întâlnire tocmai pentru a discuta despre nevoia de politici pentru combaterea obezităţii în rândul copiilor. Cred că instituţiile europene trebuie să se implice prin reglementare. Cum spuneam, recomandări au existat destule şi până acum, şi iată unde suntem: unul din trei copii suferă de obezitate sau este supraponderal.

 

În problema obezităţii, cum consideraţi că se împarte responsabilitatea între individ, pe de o parte, și stat și industrie pe de altă parte?

 

Cred că trebuie să existe o responsabilitate a industriei, dar şi un control al statului. Până la urmă, consumatorul trebuie protejat, responsabilitatea personală merge până la un punct, atâta timp cât nu există surse de informare, cât nu putem citi etichetele corect – pentru că, deşi s-au mai simplificat, tot complicate sunt și este dificil să extragem din ele informațiile relevante. Reglementările – atât cele naționale, cât și cele europene, definite la Bruxelles și Strasbourg – trebuie gândite și aplicate pentru a-i ajuta pe oameni să ia decizii corecte în privința alimentației, să înțeleagă relația dintre alimentație și sănătate și să se poată feri de obezitate. Tot legile trebuie să delimiteze clar până unde poate merge industria alimentară, astfel încât să nu afecteze sănătatea oamenilor: de la ce anume promovează – de pildă, eu m-am opus promovării agresive a înlocuitorilor laptelui matern în detrimentul alăptării – şi până la cum promovează – eu militez pentru limitarea sau chiar interzicerea promovării alimentelor nesănătoase către copii. Alimentele s-au schimbat enorm în ultimii 25 de ani. Generaţia mea avea acces la alt tip de alimente faţă de cea a fetiţei mele. Găsim astăzi în supermarketuri produse foarte complexe, unele cu zeci de ingrediente, pe care nu ştim întotdeauna să le evaluăm corect. Dacă părinţii noştri nu aveau la dispoziție decât alimente naturale, cu provenienţă clară, acum părinții nu pot lua decizii la fel de ușor. S-au schimbat și obiceiurile alimentare – de exemplu, astăzi este încurajat consumul de desert la copii, se consumă mai multă sare, se mănâncă multe alimente procesate, lucruri care favorizează fenomenul obezității. Oamenii trebuie avertizați în legătură cu acest pericol, și aici intervine atât responsabilitatea instituțiilor – naționale și europene – , cât și a industriei – care trebuie să înțeleagă că nu poate face profit în mod cinic prin îmbolnăvirea unor generații.

 

Obiecţiile sunt de regulă că, prin reglementări, statul împovărează cetăţenii şi comercianţii. Aşa s-a întâmplat recent în România şi în cazul legii de interzicere a fumatului în spaţiile publice închise…

 

Nu vreau să dezvolt prea mult acest subiect, dar până la urmă, statul ne protejează pe noi, cei care nu fumăm. Statul nu vine să-i interzică unui fumător să fumeze la el în casă. Însă în spaţiul public, majoritatea nu este formată din fumători, așa că trebuie să-i protejăm pe cei mai mulţi.

 

Dar aceeaşi abordare se întâlneşte şi în cazul reglementării altor factori de risc – alcoolul, alimentaţia. În plus, unii consumatori vizaţi mai spun că îşi asumă riscurile.

 

Şi le asumă pe cele personale, dar și impactul asupra celor din jur este foarte mare, în primul rând asupra copiilor, care văd, se învârt într-un mediu în care există fumători şi împrumută aceste obiceiuri. Nu mai spun de noi, cei care suntem obligaţi să inhalăm fumul celor din jur. La fel şi cu alcoolul – exemplul celorlalţi este foarte important, mai ales la anumite vârste. Cum putem să ne protejăm? Luând nişte măsuri. Nu vindem alcool și tutun minorilor, nu mai permitem reclamele la țigări. Este foarte binevenită această lege (n.red – a interzicerii fumatului în spaţiile publice închise), aici (n.red – la Bruxelles) este deja foarte bine implementată. Pe de altă parte, industria investeşte sume uriaşe în publicitate, în lobby, aşa că este foarte greu să te baţi cu arme atât de puţine, mai ales că trăim vremuri economice complicate…

 

Ne luptăm cu un colos

 

Într-adevăr, în astfel de cazuri sunt ridicate şi obiecţii economice…

 

Același argument este folosit și de industria alimentară. Iar când aduci în discuție publicitatea la alimente, te loveşti efectiv de un zid: bugetele investite în publicitate sunt foarte mari, opinia publică este influenţată, aşa că practic te lupţi cu morile de vânt susţinând că publicitatea la alimentele nesănătoase, mai ales în emisiunile pentru copii, este un lucru rău. Lupta este inegală, se duce cu un colos, iar stadiul este incipient – s-a constatat că avem o problemă, dar nu ştim cum s-o abordăm, astfel încât nici să nu afectăm piaţa, dar să şi facem ceva cu această criză care ne bate la uşă.

 

Există mai multe opţiuni de reglementări în domeniul alimentaţiei: restricţionarea marketingului, îmbunătăţirea etichetării, reformularea produselor, introducerea de taxe pentru alimentele nesănătoase şi de  subvenţii pentru cele sănătoase. Dumneavoastră pe care le susţineţi?

 

Daciana Sârbu: Te lupţi cu morile de vânt susţinând că publicitatea la alimentele nesănătoase, mai ales în emisiunile pentru copii, este un lucru rău.

Daciana Sârbu: Te lupţi cu morile de vânt susţinând că publicitatea la alimentele nesănătoase, mai ales în emisiunile pentru copii, este un lucru rău.

Sunt categoric în favoarea restricţiilor de marketing la alimentele nesănătoase. Promovarea acestora către copii este cinică, pentru că foloseşte mesaje emoţionale prin care manipulează un public care nu se poate apăra. Este nevoie ca etichetele să fie mai clare şi să-i ajute pe oameni cu informaţii explicite. Iar alimentele trebuie reformulate, pentru a conţine mai puţine grăsimi, mai puţin zahăr, mai puţină sare. Nu sunt însă neapărat în favoarea taxelor – întâmplător, chiar astăzi (n.red- 16 martie) a fost anunţată introducerea unei taxe pe băuturile carbogazoase dulci în Marea Britanie. Nu ştiu însă cât de eficientă este taxarea – un raport realizat de The Economist arăta că acolo unde o astfel de măsură a fost aplicată (Franţa, Irlanda, Danemarca), nu ar fi avut rezultatele scontate. Dar motivul principal este că o taxă nu le explică oamenilor de ce acel aliment este nociv, prin urmare nu are o dimensiune educaţională, nu schimbă obiceiurile de consum şi nu funcţionează pe termen lung – la o eventuală renunţare la taxă, oamenii revin la acel produs. În plus, obezitatea afectează mai ales categoriile vulnerabile, cu venituri mai mici; înainte de a se recurge la creşterea preţurilor unor alimente, este obligatoriu ca acelor oameni să li se ofere soluţii alternative. În schimb, ar fi mult mai eficientă subvenţionarea alimentelor ecologice, sănătoase – fructe, legume – , astfel încât acestea să fie mai accesibile; aici includ şi programele de tip „Fructe în şcoli”, care le oferă elevilor fructe gratuite şi care cred că ar trebui extinse ca nivel de finanţare. În paralel, trebuie desigur încurajată activitatea fizică, în primul rand prin extinderea infrastructurii sau prin facilităţi acordate părinţilor, chiar printr-un program cu finanţare europeană.

 

Există state membre UE care au introdus unele reglementări în domeniul alimentației și nutriției: interzicerea grăsimilor trans, unele restricţii de marketing, taxe pe alimentele nesănătoase… La nivel european însă nu prea s-au luat astfel de măsuri. Dumneavoastră la care nivel considerați că ar fi mai eficiente acțiunile în acest domeniu?

 

Eu susţin că la nivel european, pentru că există un control mai eficient al implementării –  obligativitatea implementării de la nivel european este pentru noi (n.red – România) o garanţie că măsurile chiar sunt puse în aplicare.

 

 

Să mâncăm ieftin, nu sănătos – aceasta a fost prioritatea

 

De ce credeţi că la nivel european s-au putut lua măsuri de combatere a fumatului, dar nu și în domeniul alcoolului sau alimenației? Toate aceste industrii sunt puternice, dar în cazul tutunului s-au obținut totuși succese.

 

În ce priveşte alcoolul, cred că sunt şi foarte multe interese economice locale – producători de alcool locali, naţionali, regionali; în schimb, la tutun sunt câţiva mari producători şi cu ei s-a negociat. Iar legat de alimente, nu cred că a fost o prioritate.

 

Credeți că problema în cazul alimentației nu este corect înţeleasă, că nu există același nivel de conştientizare? 

Daciana Sârbu a organizat luna trecută o conferinţă despre influenţa alimentaţiei moderne asupra sănătăţii publice.

Daciana Sârbu a organizat luna trecută o conferinţă despre influenţa alimentaţiei moderne asupra sănătăţii publice.

 

Probabil că raţiunile economice au fost mult mai importante; să mâncăm ieftin cred că a fost prioritatea, nu să mâncăm sănătos. Cred că prioritatea absolută acum este „să mâncăm sănătos și cât mai ieftin”, adica să facem opţiunile sănătoase accesibile tuturor.

 

Cât de importantă credeți că este problema obezităţii infantile în România şi cum caracterizaţi politicile actuale de prevenrie a obezităţii?

 

Problema este la fel de serioasă ca la nivelul UE.  În ce priveşte iniţiativele în domeniu, din ceea ce știu, este în vigoare Legea nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, împreună cu ordinul de ministru aferent, care stabilesc lista alimentelor nerecomandate pentru copii; ea trebuie completată şi îmbunătăţită, deoarece normele trebuie clarificate, în special lista alimentelor nerecomandate, care lasă loc de interpretări. Ştiu că şi în 2015, şi mai devreme, la nivelul ministerelor sănătăţii şi educaţiei a existat un proiect comun de suplimentare a numărului orelor de sport; această măsură a fost blocată de imposibilitatea de a găsi soluţii pentru orar. La fel, ţin minte că ministrul Pricopie vorbea despre introducerea în programă a educaţiei pentru sănătate, inclusiv cu elemente de igienă, alimentaţie, dar nici acest lucru nu s-a întâmplat până la ora asta.

 

Dumneavoastră cum v-ați implicat în țară pentru combaterea problemei obezității?

 

M-am implicat în primul rând prin prisma activităţii mele de europarlamentar, care a vizat îmbunătăţirea legislaţiei la nivel european. Probabil măsura cea mai importantă la care am contribuit privește cadrul legislativ adoptat de PE în 2013, menit să garanteze consumatorilor acces la informație de mai bună calitate despre alimente și protecție mai bună pentru grupurile vulnerabile, precum copiii. O miză principală a fost, pentru mine, problema etichetării si a promovării publicitare a formulelor de lapte praf pentru sugari și copiii mici. Pe parcursul negocierilor, am cerut ca așa-numitul lapte de creștere să nu mai fie promovat ca aliment cu proprietăţi speciale, pentru că nu există nicio dovadă că acest produs chiar oferă beneficii nutriţionale copiilor. Am cerut, în mai multe rânduri și către mai mulţi oficiali ai UE, crearea unei Stategii europene pentru sănătatea copilului, care să ofere, integrat, soluţii la toate pericolele cu care se confruntă copiii astăzi, de la alimentația nesănătoasă și lipsa de mișcare, la fumat sau consumul de alcool sau droguri. O altă temă foarte importantă pentru mine, pe care am amintit-o deja, este restricţionarea promovării către copii a alimentelor nesanatoase, despre care am discutat, de asemenea, cu mai mulţi oficiali, mai ales că și există soluţii care se pot aplica – unele create chiar de specialiștii de la Organizaţia Mondială a Sănătății. În țară, am propus crearea unor modele de meniuri sănătoase care să fie puse la dispoziţia grădiniţelor şi iniţierea unor campanii de educaţie nutriţională pentru diseminarea informaţiilor concrete şi a exemplelor de bune practici în rândul personalului didactic şi părinţilor.


Interviu editat pentru claritate şi concizie. Sublinierile aparţin editorului

About Author: Mihail Călin
Mihail Călin este jurnalist în domeniul sănătăţii de cinci ani. A făcut parte din redacţia săptămânalului Viaţa medicală şi a fost redactor-şef la Sănătatea Press Group. Are un interes deosebit pentru politicile europene, fiind bursier al portalului de specialitate EurActiv Bruxelles şi participând la numeroase conferinţe organizate de instituţiile şi asociaţiile europene de sănătate. În 2013, fost unul din premianții concursului „Reporter European”.