Rezultatele, deşi generate de condiţiile din oferlinatele româneşti de la începutul anilor 90, ar putea fi relevante şi pentru numărul mare de copii la nivel mondial care sunt abuzaţi sau neglijaţi. Sursa foto: cdc.gov

Rezultatele, deşi generate de condiţiile din oferlinatele româneşti de la începutul anilor 90, ar putea fi relevante şi pentru numărul mare de copii la nivel mondial care sunt abuzaţi sau neglijaţi. Sursa foto: cdc.gov

Sărăcia severă și lipsa de îngrijire din copilărie poate avea impact psihologic și la începutul perioadei adulte, potrivit unui studiu publicat astăzi în revista științifică The Lancet, care a urmărit sănătatea mintală a unui grup de copii adoptați din orfelinatele românești de familii britanice în anii 1990.

 

 

Studiul, început în 1990, a analizat evoluția a 165 de copii români din orfelinate (unde au fost supuși igienei precare, hranei insuficiente, îngrijirii nepersonalizate și nu s-au bucurat de stimulare socială și cognitivă) care au fost adoptați, la vârste între două săptămâni și 43 de luni, de familii britanice avansate socioeconomic, stabile și grijulii. Pentru comparație, a fost folosit un grup de 52 de copii adoptați din Marea Britanie, iar studiul a folosit chestionare, teste IQ și interviuri cu copiii și părinții lor pentru a determina rezultatele sociale, emoționale și cognitive la diferite vârste.

Potrivit comunicatului care însoțește studiul, cercetătorii au constatat că timpul petrecut în instituțiile românești pare să influenţeze diferit sănătatea mintală a copiilor: astfel, cei care au petrecut acolo mai puțin de șase luni au avut rate similare ale simptomelor mintale cu copiii adoptați din Marea Britanie.

Cei care au fost instituţionalizaţi mai mult de șase luni au avut însă ulterior mai multe probleme sociale, emoționale și cognitive pe parcursul vieții. Aceștia au prezentat în proporție mai mare trăsături autiste, dificultăți de relaționare cu ceilalți, lipsă de atenție și hiperactivitate, care a persistat din copilărie până în perioada adultă. Tot cei care au petrecut mai mult de șase luni în instituții românești au avut rezultate educaționale mai slabe și rate mai mici de angajare decât ceilalți copii români și britanici adoptați, cu toate că au trăit în ultimii 20 de ani în familii puternice, care le-au oferit sprijin. Copiii care au stat peste șase luni în orfelinatele românești aveau un IQ sub 80, care a ajuns la niveluri normale, de cel puţin 90, până la începutul perioadei adulte, sugerând că impactul asupra abilităţilor cognitive nu este permanent. Pe de altă parte, unul din cinci astfel de copii nu a avut nicio problemă mintală pe parcursul vieţii.

Autorul principal al studiului punctează că rezultatele, deşi generate de condiţiile din oferlinatele româneşti de la începutul anilor 90, ar putea fi relevante şi pentru numărul mare de copii la nivel mondial care sunt abuzaţi sau neglijaţi.

Potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii, 51% din copiii din ţara noastră se află la risc de sărăcie şi excluziiune socială, cu posibile consecinţe pe termen lung atât pentru ei, cât şi pentru societate.

About Author: Mihail Călin
Mihail Călin este jurnalist în domeniul sănătăţii de cinci ani. A făcut parte din redacţia săptămânalului Viaţa medicală şi a fost redactor-şef la Sănătatea Press Group. Are un interes deosebit pentru politicile europene, fiind bursier al portalului de specialitate EurActiv Bruxelles şi participând la numeroase conferinţe organizate de instituţiile şi asociaţiile europene de sănătate. În 2013, fost unul din premianții concursului „Reporter European”.