Josef Probst, Asociaţia instituţiilor austriece de securitate socială: "Unele companii farmaceutice vor să ceară preţuri obscene"

Josef Probst, Asociaţia instituţiilor austriece de securitate socială: „Unele companii farmaceutice vor să ceară preţuri obscene.” Sursa foto: EHFG 2015. Framez.tv

Accesul la noile medicamente costisitoare a fost una din temele majore ale ultimei ediţii a Forumului European de Sănătate de la Gastein. Într-un interviu în exclusivitate pentru euro-health.ro, Josef Probst, directorul Asociaţiei instituţiilor austriece de securitate socială, explică impactul tratamentelor scumpe asupra sistemului de sănătate şi oferă câteva posibile soluţii.

 

Domnule Probst, cu ce se ocupă organizaţia dumneavoastră?

 

Organizaţia-umbrelă a instituţiilor austriece de securitate socială este responsabilă pentru listarea şi stabilirea preţului medicamentelor pentru casele de asigurări de sănătate austriece. Deci grija noastră este să menţinem un sistem sustenabil de asistenţă medicală în Austria şi un sistem sustenabil de asigurări sociale de sănătate.

 

0,5% din medicamente reprezintă 25% din costuri

 

Care sunt problemele cu care vă confruntaţi legat de preţul medicamentelor?

 

În acest moment, avem mari îngrijorări despre evoluţia de pe piaţă. Unele companii farmaceutice vor să ceară preţuri obscene, aşa cum le-a catalogat preşedintele asociaţiei medicale germane. Acesta se referea la preţul medicaţiei pentru hepatita C: în acest caz, în Austria, în ultimele 12 luni (n.red- interviu realizat în octombrie 2015) am plătit 135 de milioane de euro pentru 1.800 de pacienţi, reprezentând circa 1% din toate cheltuielile în asigurările sociale de sănătate. Asta ne provoacă probleme financiare serioase. În opinia mea, apare un nou stil: unele companii farmaceutice, nu toate, au o strategie de stabilire a preţului prin care încearcă să obţină maximum din diferitele pieţe: ei împart piaţa în funcţie de PIB şi încearcă să ia caimacul din toate aceste sisteme de sănătate; pe de  o parte, asta pune în pericol unele sisteme de sănătate, iar pe de alta, ţărilor cu PIB mai scăzut le cauzează probleme legate de accesul la noile medicamente pentru cetăţenii lor. În cazul hepatitei C de pildă, în Europa medicamentul a fost introdus la un preţ de 17.000 de euro, iar în Egipt sau India la 900 de euro – deci producătorii fac diferenţiere de preţ pentru a obţine cât mai mulţi bani din toate pieţele, iar în 100 de ţări nici nu au pus medicamentul pe piaţă.

 

Nu este vorba doar de hepatita C. Am exemple şi pe medicamentele pentru cancer, unde costul unui  tratament este de 150.000 de euro, care adesea prelungeşte durata vieţii pentru trei luni. În Austria, circa 25% din cheltuielile  totale cu medicamentele se fac pe cele care costă mai mult de 700 euro cutia. Deci mai puţin de 0,5% din toate medicamentele pe care le plătim sunt responsabile pentru 25% din costuri. Iar evoluţia va continua în această direcţie. Trebuie să fim atenţi şi să ne gândim ce se poate face, pentru că dacă situaţia continuă, fie ne va ruina sistemele, fie nu vom putea da acces la noile medicamente pentru toată lumea.

 

Regulile trebuie regândite

 

Ce soluţii vedeţi la această problemă?

 

Dacă industria farmaceutică ne manipulează sistemul, trebuie să fim înţelepţi şi să regândim regulile. Şi sunt diferite niveluri de reguli. Unul este nivelul european – la acest nivel, la cel de tratate internaţionale, există subiectul brevetelor pentru medicamente, care au de regulă o durată de 20 de ani şi pot fi prelungite alţi cinci; există însă metode de a prelungi brevetul chiar mai mult. Întrebarea este: dacă o companie Gilead, care a plătit 11 miliarde ca să o cumpere pe cea care deţinea brevetul (n.red- pentru Sovaldi, folosit în tratamentul hepatitei C), face 14 miliarde anul trecut şi are o cifră de afaceri de 24 de miliarde, deci şi-a recuperat într-un an toţi banii investiţi, de ce să aibă un brevet pentru alţi 10, 15 ani sau cine ştie cât? Nu are sens nici din punct de vedere al scopului brevetului: el ar trebui să stimuleze inovaţia, dar nu stimulezi inovaţia dacă doar stai şi numeri bani timp de 10 ani. Întrebarea mea este dacă brevetul ar putea expira după ce toţi banii investiţi sunt recuperaţi de companie.

 

Însă argumentul industriei farmaceutice este că 90% din cercetarea în domeniu nu se finalizează cu un produs care să ajungă pe piaţă şi că aceste costuri trebuie acoperite din acel 10% care reuşeşte..

 

Sigur, se poate discuta despre acest subiect. Dar se pune problema lipsei de transparenţă – nimeni nu ştie ce se întâmplă cu adevărat, care sunt costurile de producţie. Mulţi sunt interesaţi să aprofundeze acest subiect, al transparenţei. De altfel, la nivelul UE există o directivă a transparenţei (n.red – Directiva privind transparenţa măsurilor care reglementează preţurile medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în sfera de cuprindere a sistemelor publice de asigurări de sănătate), prin care cumpărătorii – statele, casele de asigurări de sănătate sau organizaţii ca a noastră – trebuie să aibă un proces transparent de listare a medicamentului şi de stabilire a preţului pe care sunt dipuşi să-l plătească, în termen de 90 sau 180 de zile. Dar această directivă este o normă de protecţie a industriei, pentru că transparenţa nu se aplică şi companiilor, ci doar cumpărătorilor publici; este o abordare unidrecţională incorectă, care distorsionează şansele cumpărătorului. Deci şi acest aspect trebuie regândit.

 

În al treilea rând, trebuie să fim atenţi la procesul de negociere TTIP, pentru că sunt anumite clauze care se ocupă de procedurile farmaceutice şi procedurile cumpărătorilor. Însă negocierile se fac pe la spatele a 500 de milioane de europeni, nu este uşor să afli ce se întâmplă. Iar a patra problemă ar fi procedurile de aprobare accelerată şi condiţionată a medicamentelor – trebuie să fim atenţi ce efect au acestea pentru sistemele plătitoare şi cine plăteşte pentru prima perioadă în care medicamentele se află pe piaţă. Producătorii spun că prin acest proceduri medicamentele devin mai repede disponibile pentru pacient, ceea ce-i în regulă, dar înseamnă totodată şi un timp mai scurt până la intrarea pe piaţă şi obţinerea de bani pentru companiile farmaceutice.

 

Companii la fel de puternice ca statele

 

Aţi vorbit despre ce se poate face la nivel european. Dar la nivel naţional?

 

Fiecare ţară trebuie să analizeze atent reglementările naţionale, dacă sistemele publice de au suficient spaţiu ca să ia decizii şi să facă achiziţii înţelepte. În Austria, regulile fac ca o curte administrativă să decidă ce trebuie să cumpărăm şi la ce preţ; atunci când apare o neînţelegere între companii şi noi, companiile pot să atace în instanţă decizia noastră. Este ca şi cum te-ai duce la piaţă cu cătuşele la mâini. Curtea nu decide mereu în favoarea industriei, însă ea ia decizia, iar majoritatea companiilor apelează la instanţă ca să forţeze intrarea pe piaţă a produsului. Deci este o cale prin care ei îşi listează medicamentele. Aceasta este o abordare austriacă, poate că variază în alte ţări.

 

Directorul EFPIA, Richard Bergström, îmi spunea însă că şi plătitorii au multă putere, ca monopsonişti. Aşadar, negocierea cu producătorii ar fi echilibrată.

 

Nu este deloc echilibrată, pentru că noi nu cumpărăm mere, ci medicamente pentru oameni care au urgentă nevoie de ele, ceea ce-i total diferit. Având în spate presiunea din partea pacienţilor, care suferă, nu putem vorbi de un echilibru. În plus, Novartis şi Roche, de pildă, au împreună o cifră de afaceri de 100 de miliarde pe an, iar PIB-ul Austriei este 330 de miliarde de euro, deci doar aceste companii fac o treime din PIB-ul nostru într-un an.


 

Interviu editat pentru claritate și concizie. Sublinierile aparțin editorului.

About Author: Mihail Călin
Mihail Călin este jurnalist în domeniul sănătăţii de cinci ani. A făcut parte din redacţia săptămânalului Viaţa medicală şi a fost redactor-şef la Sănătatea Press Group. Are un interes deosebit pentru politicile europene, fiind bursier al portalului de specialitate EurActiv Bruxelles şi participând la numeroase conferinţe organizate de instituţiile şi asociaţiile europene de sănătate. În 2013, fost unul din premianții concursului „Reporter European”.