James Buchan

James Buchan ©EHFG

În cadrul Forumului European de Sănătate Gastein 2014, migrația personalului medical a fost unul din subiectele principale de discuție. Despre tiparele de migraţie din UE şi despre ce poate face România pentru a-şi păstra medicii şi asistentele acasă, sanatateatv.ro a discutat cu profesorul britanic James Buchan, unul din liderii studiului PROMETHEUS, dedicat mobilităţii personalului medical la nivel european.

- Domnule profesor, care sunt concluziile la care aţi ajuns în urma studiului PROMETHEUS?

În ultimii ani, cu câteva excepţii, mobilitatea personalului medical s-a produs din sudul și estul Europei către nord și vest. Au apărut și schimbări la nivel național. Unul din exemple ar fi Marea Britanie: recrutarea internațională dinainte de criză a fost țintită pe țările vorbitoare de engleză –India, Australia și, într-o oarecare măsură, Africa –, iar acum vedem mai degrabă recrutare din interiorul UE. Exemplul ar fi migrația asistentelor –  înainte veneau din India, Filipine și Australia, acum cele mai multe vin din Spania, Portugalia, Irlanda și România. De ce se întâmplă asta? Cred că sunt doi factori principali. Unul este că țările amintite – Spania, Portugalia și România – au fost puternic  lovite de criză, ceea ce face ca asistentele de acolo să-și caute de lucru în altă țară. Apoi, Marea Britanie a descoperit că recrutarea din UE este mult mai directă și mult mai simplă. Ca individ, dacă ești instruit într-o țară UE, este relativ mai ușor să te muți în altă țară UE. Nu știm la fel de multe despre ce se întâmplă cu aceste asistente după ce ajung la noi în țară. Sunt dubii că-și practică meseria la întregul nivel al aptitudinilor lor, uneori afli că asistente bine instruite ajung să lucreze în aziluri. Deci există un risc ca acest flux, care adesea este prezentat doar la nivel de numere, să ascundă și un deficit de aptitudini, în sensul că aceste persoane nu pot să-și aducă contribuția optimă în țara în care s-au mutat.

Banii nu sunt singurul motiv de plecare

Am constatat și alte lucruri în studiul PROMETHEUS. Primul este că datele nu sunt grozave pentru a avea o imagine corectă și actualizată a fluxurilor de mobilitate. Acest lucru se îmbunătățește datorită eforturilor OMS, Eurostat și OECD, dar avem în continuare un decalaj: în momentul în care analizăm datele, avem o imagine rezonabilă a situației de acum doi-trei ani, iar lucrurile se schimbă foarte repede. Avem și o mai bună înțelegere a motivațiilor persoanelor care se mută: ele nu sunt întotdeauna aceleași și nu se rezumă doar la migrația economică; adesea acesta este motivul, dar mai sunt și alţi factori – dezvoltarea profesională, mutarea ca şansa unei mai bune educații pentru familie, pentru a avea experienţa muncii într-o țară diferită cultural sau ca un prim pas către mutarea ulterioară într-o terță țară.

- Ce cunoașteți despre situația României în această privință?

– Având în vedere poziția geografică a României, ca și nivelul de resurse și venituri, aceasta se încadrează în modelul de migrație sud-nord, vest-est. Deci este vulnerabilă la migrația personalului său medical către alte țări din vest. Deci cred că impactul acestei emigrări reprezintă o problemă pentru România.

UE încurajează mobilitatea personalului medical

- Românii văd asta și ca pe o problemă adusă de UE: statul a cheltuit mult pentru pregătirea personalului medical. În plus, există situații dramatice, când lipsește personal-cheie,de pildă anesteziști lipsă. Ar trebui să fim cumva despăgubiţi?

– Este o chestiune interesantă, care a fost într-o oarecare măsură discutată și în alte forumuri. Primele forme ale Codului OMS privind recrutarea internaţională a personalului medical includea o secțiune despre posibila compensare a țărilor afectate, care ar fi putut fi sub formă de bani sau de sprijin pentru instituțiile de învățământ. Dar versiunea finală a Codului nu prea cuprinde aspectul compensației, principiul beneficiului reciproc este cel inclus și cel mai puternic susținut. Compensația nu se află în versiunea finală fiindcă mai multe țări influente au avertizat că nu vor susține Codul dacă va fi inclusă în el compensația. Un alt aspect este o posibilă despăgubire bilaterală. Dar în ce priveşte personalul medical, Uniunea Europeană există în primul rând pentru promovarea liberei circulații și, în al doilea rând, pentru a promova sincronizarea instruirii și a curriculei. Ambele aspecte vor facilita în mod clar mobilitatea.

Pot înțelege perspectiva României că accederea la UE oferă brusc personalului vostru medical acces mai ușor la mai multe piețe unde au posibilități și potențial excelent, chiar dacă în majoritatea țărilor exodul nu a fost atât de mare pe cât s-a prezis. Cu toate acestea – apropo de ce spuneați cu anesteziștii –, există riscuri semnificative pentru elementele sistemului de sănătate care pierd personal critic, lucru care trebuie să fie luat mai bine în considerare. Codul OMS, ca să mă întorc la el, a fost dezvoltat în primul rând pentru a oferi o gamă mai largă de politici pentru statele membre; mare parte din conținut se referă la îmbunătățirea retenției, planificarea forței de muncă și capacitatea domestică, fie pentru reducerea nevoii de a recruta activ în cazul țărilor cu venituri mari, fie pentru îmbunătățirea retenției, în cazul celor cu venituri mici. Deci fiecare țară poate analiza ce face și vedea cum poate îmbunătăți ceea ce face.

- Revenind la Codul pe care l-aţi menţionat, care a fost adoptat şi de ţările bogate: de ce le-ar păsa de această problemă de vreme ce au bani să aducă personalul de care au nevoie?

– Cred că sunt trei motive. Unul este că bazându-te mult timp și în mare proporție pe recrutarea internațională vei crea o vulnerabilitate în sistemul tău. Pentru că lucrurile se schimbă, la fel și țările din care recrutezi s-ar putea schimba. În al doilea rând, dacă te bazezi acest lucru pe termen lung, sunt șanse ca alte aspecte ale politicii tale legate de forța de muncă în sănătate să nu fie prea bine dezvoltate. Nu trebuie să fii prea bun la păstrarea personalului, pentru că poți să-i aduci de altundeva; nu trebuie să ai o planificare bună, pentru că poți să-i aduci de altundeva; nu folosești eficient și productiv forța de lucru pentru că poți aduce mai multă de altundeva. Așa că poate fi un factor care contribuie la ineficiențe în sistemul de sănătate. Iar a treia e dimenisunea etică, în ce măsură vrei să te identifici ca țară care face așa ceva pe termen lung, care practic ia personal medical de la țări care-și permit mai puțin să instruiască personal decât tine. Acest lucru poate avea implicaţii în politică, diplomație, comerț, etc.

Soluţii pentru România

- Dacă ați sta de vorbă cu ministrul nostru al sănătății, ce i-ați sugera să facă pentru a păstra personalul medical în țară? Nu vom putea oferi prea curând salarii ca în țările bogate ale UE…

– Cred că i-aș transmite trei mesaje. Unul, discutaţi cu principalele țări de destinație ale personalului medical pentru a le face să înțeleagă impactul a ceea ce se întâmplă; iar dacă se face recrutare pe acea relație, asigură-te că este eficientă şi etică. În al doilea rând, să se uite la situaţia internă a pieţei muncii şi să identifice în ce măsură există opţiuni şi spaţiu de manevră care să poată îmbunătăţi retenţia personalului. Aici nu este doar despre salarii mai mari, sunt şi alte aspecte care pot fi luate în calcul; multe din ele costă, dar pot fi mai puţin costisitoare decât salariile: oportunităţi de carieră, posibilități de promovare, cu transparenţa criteriilor de promovare, etc. Nu este vorba doar de păstrarea personalului, ci şi de a te asigura că este motivat şi că se află pe cât posibil la locul potrivit; asta este o altă mare provocare, distribuţia urban-rural. O altă soluţie parţială este să analizezi întreaga forţă de muncă din sănătate şi să identifici categoriile a căror contribuţie poate fi optimizată prin diverse măsuri. De pildă, să permiți asistentelor să aibă atribuții sporite, în parte pentru că nu ai doctori și în parte pentru că pot fi mai eficiente. În plus, instruirea lor durează  trei-patru ani, față de zece pentru un medic, este mai puțin costisitor. Iar al treilea aspect ar fi îmbunătățirea capacității de planificare a forței de muncă în funcție de diferite scenarii, astfel încât factorul de decizie de la centru să înțeleagă mai bine  ce este probabil să se întâmple dacă nu faci nimic și ce s-ar putea schimba dacă ia anumite măsuri, să înțeleagă mai bine posibilul impact al politicilor.

Un sistem de învăţământ pentru export

- La cea mai recentă sesiune de admitere la facultate, mulți candidați afirmau că dau la Medicină ca să poată pleca din țară…

– Este un mesaj clar pentru factorii de decizie din țara dvs că plecarea din țară este o motivație puternică. Aici intervine problema: cine finanțează formarea și ce fel de beneficii aștepți ca țară dacă oferi o investiție. Deci dacă există senzația clară că aceste persoane se formează ca să plece, poate că ar trebui să contribuie la costul formării lor sau să le fie clar că la terminarea instruirii trebuie să lucreze o anumită perioadă de timp, de pildă cinci ani în țară, sau doi ani în zone rurale. Nu cunosc suficient de bine situația dumneavoastră ca să știu dacă este posibil așa ceva, dar în alte țări pe care le cunosc asociațiile medicale adesea nu spriijină astfel de restrângeri ale mobilităţii. Dar cred că guvernul trebuie să pună în balanță impactul și costurile și să ia o decizie. Altfel, dacă nu schimbi situația, conduce practic un sistem de învățământ care în mare măsură instruiește pentru export, fără să admită oficial că așa stau lucrurile.


Interviul a fost publicat anterior pe www.sanatateatv.ro

About Author: Mihail Călin
Mihail Călin este jurnalist în domeniul sănătăţii de cinci ani. A făcut parte din redacţia săptămânalului Viaţa medicală şi a fost redactor-şef la Sănătatea Press Group. Are un interes deosebit pentru politicile europene, fiind bursier al portalului de specialitate EurActiv Bruxelles şi participând la numeroase conferinţe organizate de instituţiile şi asociaţiile europene de sănătate. În 2013, fost unul din premianții concursului „Reporter European”.