Hipertensiunea este principalul factor de risc pentru accidentul vascular cerebral în România. Sursa foto: cdc.gov

Hipertensiunea este principalul factor de risc pentru accidentul vascular cerebral în România. Sursa foto: cdc.gov

Trei sferturi din toate accidentele vasculare cerebrale (AVC) la nivel mondial ar putea fi prevenite prin combaterea factorilor comportamentali de risc, precum fumatul, dieta nesănătoasă şi sedentarismul, potrivit unui studiu publicat săptămâna trecută în jurnalul ştiinţific The Lancet Neurology.

Derivată din celebrul Global Burden of Disease Study, lucrarea a estimat povara AVC asociată la 17 factori de risc în 188 de ţări. Potrivit comunicatului care a însoţit studiul, la nivel global, s-a constatat că primii zece factori de risc pentru AVC sunt hipertensiunea arterială, dieta săracă în fructe, indicele crescut de masă corporală, dieta cu mult sodiu,fumatul, consumul scăzut de legume, poluarea  aerului exterior, poluarea din interior produsă de combustibilul solid, consumul scăzut de cereale integrale şi glicemia crescută.

 

Top 11 factori de risc în România

 

În România, potrivit studiului, principalii factori de risc sunt hipertensiunea arterială (67,6% din povara AVC), indicele crescut de masă corporală (29,3%), consumul scăzut de fructe (25,5%), consumul crescut de sodiu (23,2%), consumul scăzut de legume (18%), fumatul (16,1%), dieta săracă în cereale integrale (15,3%), poluarea exterioară și rata de filtrare glomerular scăzută (cu câte 12,2%), sedentarismul și glicemia crescută (cu câte 11,5%).

În perioada 1990-2013, la nivel global, fumatul pasiv este factorul de risc care a înregistrat cea mai mare scădere ca pondere în povara AVC (reducere cu 31% a anilor de viaţă ajustaţi la dizabilitate asociaţi AVC), în timp ce creşterea cea mai mare a avut-o consumul crescut de băuturi îndulcite cu zahăr (cu 63%).

Autorii consideră că studiul poate orienta politicile de sănătate publică ale guvernelor şi instituţiilor internaţionale, sugerând reglementarea şi taxarea factorilor de risc (tutun, alcool, sare, zahăr şi grăsimi saturate), dar şi tratarea hipertensiunii arteriale.

În fiecare an, la nivel mondial, circa 15 milioane de oameni suferă un AVC; dintre aceștia, circa șase milioane mor, iar cinci milioane rămân cu sechele permanente, precum pierderea vederii sau a capacității de a vorbi, paralizia și confuzia.

About Author: Mihail Călin
Mihail Călin este jurnalist în domeniul sănătăţii de cinci ani. A făcut parte din redacţia săptămânalului Viaţa medicală şi a fost redactor-şef la Sănătatea Press Group. Are un interes deosebit pentru politicile europene, fiind bursier al portalului de specialitate EurActiv Bruxelles şi participând la numeroase conferinţe organizate de instituţiile şi asociaţiile europene de sănătate. În 2013, fost unul din premianții concursului „Reporter European”.