Zoltán Massay-Kosubek (EPHA): "Nu ne îndoim de bunele intenții ale negociatorilor. Dar drumul spre iad este pavat cu bune intenţii"

Zoltán Massay-Kosubek (EPHA): „Nu ne îndoim de bunele intenții ale negociatorilor. Dar drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”

Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) dintre Statele Unite şi UE stârneşte controverse aprige în Europa. În ciuda posibilelor câştiguri economice consistente, acordul este văzut de unii ca o ameninţare pentru standardele protecţie a sănătăţii, consumatorilor şi mediului. Zoltán Massay-Kosubek, coordonator de politici la Alianţa Europeană de Sănătate Publică, explică posibilele consecinţe ale tratatului asupra sănătăţii europenilor: creşterea consumului unor produse nesănătoase, prelungirea monopolului asupra tratamentelor inovatoare, scăderea standardelor de calitate a serviciilor medicale şi descurajarea iniţiativei legislative a statelor în favoarea sănătăţii publice.

 

Care este impactul potenţial al TTIP asupra asistenţei medicale şi sănătăţii publice?

 

Aş menţiona mai întâi un aspect foarte important: Comisia Europeană a făcut un amplu studiu al impactului economic al TTIP, dar problema fundamentală este că nu există niciun studiu de impact asupra sănătăţii populaţiei. Cu alte cuvinte, Comisia negociază fără să aibă în vedere posibilul impact asupra sănătăţii populaţiei, ceea ce este foarte neprofesionist şi iresponsabil.

 

Posibil vector de boli cronice

 

TTIP ar putea rezulta în creşterea comerţului cu produse nesănătoase şi indirect să crească consumul acestor produse, ducând la creşterea poverii bolilor cronice netransmisibile legate de acestea. Mă refer mai ales la principalii trei factori de risc ai bolilor cronice netransmisibile – tutun, alcool şi alimente nesănătoase. TTIP ar putea să afecteze consumul acestora în primul rând prin reducerea tarifelor, care este în mod  tradiţional scopul acordurilor de liber schimb. Chiar şi tarifele relativ mici au o funcţie secundară, nu doar protecţia pieţei, ci şi scumpirea produsului, ceea ce ar putea servi obiectivelor de sănătate publică: dacă alcoolul este mai scump, este mai puţin accesibil, iar consumul este legat de acest lucru. Se presupune că tarifele sunt scăzute între SUA şi UE, dar lucrurile nu stau aşa în cazul alimentelor procesate, unde tarifele sunt de circa 13,5%; şi ştim cu toţii cât de avansată este industria alimentelor procesate din SUA. Să vă dau un exemplu dinafara UE, legat de tarife: există un acord de liber schimb între Mexic şi SUA care a eliminat tarifele, după care s-a dovedit că au crescut bolile legate de nutriţie (n.red: scăderea tarifelor pe băuturi răcoritoare a dus în Mexic la creşterea consumului de sucuri cu conţinut ridicat de zahăr şi creşterea obezităţii); guvernul mexican şi-a dat seama de acest lucru, aşa că a introdus taxe, datorită cărora rata bolilor a scăzut la loc.

 

Aceasta ar fi partea tradiţională a acordurilor comerciale. Ce ne mai îngrijorează este aşa-numitul drept de a reglementa, iar TTIP şi întreaga construcţie pe care o conţine ar deschide oportunităţi pentru grupurile de interese corporatiste, care să pună presiune pe statele membre, cu posibil impact asupra politicilor de sănătate publică. Aici aş vrea să amintesc principalele două probleme: ISDS (n.red – mecanismul de soluţionare a litigiilor dintre investitori şi stat) – prin care legislaţia naţională progresistă ar putea fi atacată şi cooperarea în materie de reglementare – care ţinteşte crearea unui cadru legislativ pentru cooperarea asupra legislaţei actuale şi viitoare.

 

Temutul ISDS

 

În cazul ISDS, din cauza perspectivei compensaţiilor financiare, a costurilor pe care ar trebui să le suporte statele pentru această procedură complexă, ea poate avea un efect de „îngheţ” [legislativ]. În primul rând, poate face ca statele să fie mai ezitante în a reglementa la ameninţarea companiilor şi, chiar dacă reglementează, vor avea nevoie de timp, resurse, avocaţi şi bani pentru a se ocupa de proces. Asta e principala problemă, şi nicio reformă a ISDS nu va schimba lucrurile. În ce priveşte cooperarea în materie de reglementare este şi mai rău, pentru că poate lărgi amploarea TTIP, făcând din tratat un acord „viu”, prin care un organ transatlantic se reuneşte şi poate examina viitoarele legi. În primul rând, nu există control democratic şi în al doilea rând, acesta va fi un for foarte important şi de foarte mare impact, unde pentru a interveni trebui să ai interesul şi capacitatea să o faci; numai un sector are şi interesul, şi capactiatea de a interveni acolo şi de a urmări toate aceste organisme transatlantice, şi anume sectorul corporatist.

 

Cum comentaţi recentele propuneri ale Comisiei Europene de reformă a ISDS?

 

Propunerea de reformă a ISDS este un pas în direcţia corectă, mai precis trecerea de la sistemul greşit al ISDS către o curte internaţională. Trebuie să fim cinstiţi cu Comisia Europeană: textul propus conţine multe îmbunătăţiri şi propuneri progresiste, pe care vom fi bucuroşi să le discutăm cu CE. Însă problema noastră este că TTIP nu reprezintă contextul corect în care să fie purtată această discuţie. Noua propunere face parte din negocierile TTIP şi tot nu clarifică de ce este nevoie de o curte paralelă în relaţiile transatlantice; atât UE cât şi SUA au sisteme legale bine dezvoltate. Nu este clar de ce ar trebui discriminaţi investitorii locali faţă de cei străini, mai ales că nu există dovezi ale relaţiei dintre existenţa ISDS într-un tratat şi fluxul de investiţii: acordul de liber schimb dintre SUA şi Australia, care nu cuprinde ISDS, demonstrează că fluxul de investiţii dintre cele două ţări a crescut.

 

Medicamente mai scumpe, pentru mai mult timp

 

Revenind, care este posibilul impact al tratatului asupra asistenţei medicale în Europa?

 

În ce priveşte sectorul medical, în cazul produselor farmaceutice, teama este că tratatul ar putea extinde perioada de exclusivitate a datelor legată de farmaceutice ducând, în diverse feluri, la extinderea protecţiei prin patentă a medicamentelor; aceasta înseamnă că medicamentele mai ieftine, aşa-numitele generice, care pot fi produse doar după expirarea patentelor, ar putea fi disponibile mai târziu, deci medicamentele vor fi mai scumpe. O altă consecinţă pentru sectorul medical este că industria farmaceutică va avea influenţă necuvenită asupra stabilirii preţurilor şi rambursării medicamentelor în statele membre – ei ar vrea ca prin TTIP să aibă mai multe informaţii legate de acest proces, ceea ce noi considerăm că este o tentativă de a influenţa statele membre, pentru că astfel ar putea pune presiune asupra lor; din nou, acest lucru ar face ca medicamentele să fie mai scumpe.

 

Un alt aspect este procedura administrativă de autorizare, care este foarte diferită în SUA şi UE. În UE, înainte ca perioada de exclusivitate a datelor să se încheie, poţi să trimiţi aplicaţia pentru un generic, deci pentru folosirea acelor date, astfel încât, când perioada protejată expiră, produsul tău să fie deja pe piaţă, cel mai ieftin. În SUA, poţi lansa procedura doar după ce expiră perioada de protecţie, iar diferenţa este că în timpul procedurii administrative genericul nu se află pe piaţă. Diferenţa este de câteva luni sau un an, dar în ce priveşte accesul la medicamente, fiecare zi contează.

 

Cu ce este diferit TTIP de alte astfel de acorduri? Parcă în trecut nu au existat asemenea controverse în jurul acordurilor de liber schimb.

 

Nici noi nu am fost conştienţi de impactul acordurilor comerciale. TTIP este într-un fel diferit din cauza mărimii sale: a devenit o problemă, a generat întrebări şi când, ca şi comunitate de sănătate publică am început să examinăm potenţialul impact său asupra sănătăţii publice, ne-am dat sema că îngrijorările legate de TTIP sunt aplicabile şi altor acorduri comerciale. Deci diferenţa este mărimea, pentru că acordurile UE cu Coreea de Sud sau cu Singapore sunt mai mici, dar problemele şi întrebările sunt aceleaşi, pentru că toate acordurile au aceleaşi standarde. Există şi o diferenţă pozitivă: este corect să spunem că negocierile TTIP sunt mai transparente decât  celelalte acorduri de liber schimb. TTIP a ajuns un nivel de transparenţă neatins anterior de Comisie. N-aş vrea însă să fiu greşit interpretat – nu spun că TTIP este suficient de transparent, nici pe departe, dar dacă compari transparenţa zero cu gradul de transparenţă din TTIP, este totuşi o diferenţă.

 

Care este situaţia acordului cu Canada?

 

Acordul cu Canada este închis, în sensul că a fost negociat, părţile finalizează acum textul şi apoi va merge în Parlamentul European şi la statele membre pentru aprobare. Deci va dura cam doi ani până ca CETA să fie implementat, dacă va fi adoptat de PE şi statele membre. Principalele îngrijorări pe care le avem despre TTIP sunt şi în CETA, conţine şi ea un capitol de cooperare în materie de reglementare şi ISDS, iar sănătatea publică este mai puţin încorporată în text decât ne-am fi dorit.

 

Ce alte exemple aveţi de impact dovedit asupra sănătăţii al unor acorduri comerciale?

 

Există un caz între Canada şi SUA, legat de acelaşi acord comercial de mai devreme, numit NAFTA (North American Free Trade Agreement): unui produs al companiei farmaceutice Eli Lilly i-a fost refuzată intrarea pe piaţa canadiană; compania a atacat acea decizie prin ISDS şi a câştigat. Autoritatea competentă canadiană avea dubii despre validitatea studiilor clinice, dar prin această procedură, compania a reuşit să depăşească situaţia şi, dacă nu mă înşel, problema compensării încă se judecă. Alt exemplu cunoscut este în domeniul controlului tutunului: în cazul Australiei, Philip Morris International a folosit acordul comercial între Singapore şi Australia pentru a ataca legislaţia privind pachetul generic.

 

Deci multinaţionalele pot folosi sediul din ţara de unde le convine să atace?

 

Da, în cazul PMI aşa a fost; acordul comercial a fost formulat suficient de lax, încât corporaţia multinaţională şi-a folosit investiţia din Singapore ca să dea în judecată guvernul, deşi  activitatea sa principală nu este acolo. De aceea şi suntem îngrijoraţi de CETA, pentru că şi dacă reuşim să înlăturăm ISDS din TTIP, companiile americane s-ar putea muta în Canada şi să folosească textul CETA ca să invoce ISDS. Comisia Europeană este însă conştientă de această posibilitate şi încearcă să negocieze un text care să prevină metoda de forum shopping (n.red – căutarea instanţei celei mai favorabile).

 

Probleme de calitate şi accesibilitate

 

Ce impact ar putea avea TTIP asupra sistemelor europene de sănătate?

 

Pe partea de sisteme de sănătate, este ceva mai complicat. Aici, există precedente legale și este adevărat că Comisia exclude mereu serviciile publice din acordurile comerciale, și înțelegem că SUA vrea același lucru – deci în această privință suntem mai liniştiţi. Problema este că privatizarea serviciilor sociale şi de asistență medicală se petrece deja în unele state membre, iar protecția TTIP nu se va aplica serviciilor private, aşa că acordul ar putea crește logica competiției pe acea parte a serviciilor. Cu alte cuvinte, am vrea să protejăm serviciile, iar aparent tratatul protejează doar partea finanțată public; dar știm cu toții că asistența medicală din sistemul public este nesustenabilă, aşa că se produc schimbări, și este posibil ca serviciile private să devină tot mai importante.

 

Dar care sunt pericolele liberalizării sau privatizării suplimentare a serviciilor medicale, de ce să fie îngrijorat pacientul obișnuit de acest lucru?

 

Avem două îngrijorări specifice, concrete pentru pacienți: accesul la servicii și calitatea serviciilor. În majoritatea statelor membre, dacă există standarde obligatorii legate de calitatea unui serviciu – de asistență medicală sau socială –, nu contează dacă este finanțat public sau privat, pentru că oricine le-ar finanța trebuie să le respecte. Dar problema e că lucrurile nu stau așa în toate statele membre, mai ales în cele mai sărace din est. Este o problemă limitată, dar totuşi există. În ce priveşte accesibilitatea financiară serviciilor, putem lua exemplul îngrijirii vârstnicilor: există şi acum servicii de lux finanţate privat, unde oamenii pot plăti o sumă de bună şi pot avea astfel de servicii. Asta nu ne îngrijorează, se întâmplă deja şi nu contează cu adevărat la nivel populaţional. Dar ne temem că, ştiind că statul s-ar putea să nu aibă capacitatea de a menţine toate serviciile va interveni privatizarea, iar companiile private vor finanţa acele servicii pentru vârstnici; şi pentru că ele funcţionează pe profit, ar putea cere o taxă, iar oamenii vârstnici, cu putere mai mică de cumpărare, s-ar putea să nu-şi permită serviciile private. Deci pe de o parte nu vor exista servicii publice, şi nici nu-şi vor permite serviciile private; deci aşa vedem o problemă de accesibilitate financiară. Asta se întâmplă deja, dar TTIP ar putea înrăutăţi această problemă.

 

Uneori pare că SUA este demonizată în această discuţie, că standardele americane ar fi mai puţin favorabile sănătăţii publice decât cele europene. Aşa stau lucrurile? De ce par europenii mai îngrijoraţi decât americanii?

 

În primul rând, aș sublinia că și societatea civilă din SUA este foarte preocupată de TTIP. În al doilea rând, este evident de ce Europa este mai vulnerabilă: pentru că SUA este principala putere economică a lumii, deci are o forţă de negociere mai mare; aşa că ne temem că poate negocia o înțelegere care să servească mai bine interesele lor, decât pe cele europene.

 

În al treilea rând, în domeniul sănătății, e cunoscut faptul că în ce privește interesul public, protecția sănătății, legislația SUA are o abordare diferită, abordarea riscului: în SUA, trebuie să dovedești că o substanță sau un produs este periculos, după care poate fi interzis sau restricționat; în UE se urmează principiul precauției, deci trebuie să dovedești că este sigur, apoi poți să-l pui pe piață. Deci este o diferență de reglementare, și orice prevedere din TTIP care ar adresa această diferență este potențial nocivă. De aceea suntem îngrijorați de cooperarea în materie de reglementare; comerțul înseamnă competitivitate – dacă trebuie să respecți reguli mai stricte, produsul tău va fi mai scump, ceea ce înseamnă un dezavantaj competitiv pe piață. Dacă elimini acele diferențe, înseamnă o nivelare în jos, către cel mai redus cost, ceea ce nu va elimina costurile, ci doar le va externaliza. De pildă, un produs fast-food va fi mai ieftin, dar peste 20 de ani, tu și statul veți plăti pentru bolile cardiovasculare sau cancerul apărut din acea cauză, deci doar externalizezi și amâni costurile.

 

Partea bună a cooperării transatlantice

 

Dar nu vedeţi și o parte bună a TTIP? Mă gândesc că totul a început cu bune intenții.

 

Se spune că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune, deci ele nu sunt suficiente. Este important de precizat că nu punem la îndoială bunele intenții ale negociatorilor. Dar ne temem că din cauza lipsei unui studiu de impact corespunzător și a desconsiderării grijilor legate de sănătatea publică, în ciuda bunelor intenții, rezultatul nu va fi acela pe care negociatorii l-au dorit.

 

Cooperarea transatlantică ar putea avea beneficii în domeniul produselor medicale –farmaceutice şi dispozitive medicale – , pentru care va exista un capitol separat. În ambele cazuri, ţinta cooperării transatlantice este evitarea duplicării nenecesare din cadrul procedurii [de punere pe piaţă], concomitent cu menţinerea sau chiar îmbunătăţirea unor standarde înalte. În ce priveşte produsele farmaceutice, Agenţia Europeană a Medicamentului şi Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA cooperează deja pentru evitarea duplicării inutile a studiilor clinice, pentru împărtăşirea datelor şi recunoaşterea inspecţiilor realizate de autorităţile competente cu privire la [respectarea] standardelor în procesul de autorizare a medicamentelor umane. Cum această cooperare deja are loc la nivel tehnic, o colaborare suplimentară la nivelul autorităţilor competente nu necesită un tratat internaţional. În plus, deşi evitarea duplicărilor şi reducerea costurilor de punere pe piaţa transatlantică a produselor medicale au potenţialul de a realiza economii pentru companii, nu este clar ce beneficiu vor avea pacienţii, pentru că nu e garantat şi că preţul medicamentelor va scădea.

 

O altă problemă este disponibilitatea datelor din studiile clinice pentru cercetarea în interesul public. Cercetarea este esenţială pentru inovare, dar dacă TTIP va permite companiilor farmaceutice să trateze aceste date ca secrete comerciale, există riscul ca ele să nu fie accesibile pentru cercetare, cu impact negativ pentru inovare şi dezvoltarea de noi medicamente şi tratamente.

 

Toate aceste negocieri sunt însă pentru ca ambele economii să crească, să genereze câştiguri. A existat şi o evaluare despre cât ar urma fiecare european să beneficieze de pe urma intensificării comerţului şi cooperării, ceea ce e important după criză. Nu ar avea acestea efecte pozitive pentru sănătatea europeanului de rând?

 

Aşa se credea în trecut – că mai mult comerţ este bun, pentru că produsele vor fi mai ieftine, mai accesibile, ceea ce-i bine pentru consumatori şi pentru toată lumea. Dar în lumina dovezilor disponibile, acest lucru nu este adevărat, iar imaginea se schimbă. Desigur că există aspecte pozitive ale intensificării comerţului şi sunt sectoare din afara sănătăţii sau sănătăţii publice unde ar putea fi adevărat. Dar mulţi cercetători admit că studiile de impact economic sunt prea optimiste, în sensul că se concentrează doar pe câştigurile economice, care nu sunt atât de mari încât să salveze Europa. Principala noastră grijă este că dacă vorbeşti despre economii potenţiale, dacă faci un studiu de impact corect, ar trebui să calculezi şi costurile – pentru afaceri ar putea exista nişte economii prin eliminarea unor reglementări, pentru că orice obligaţie impusă de autorităţi reprezintă un cost pentru companie, dar care este contraponderea acestei economii, care este costul, de ce există acea reglementare? De regulă, există un motiv foarte bun. Dacă este vorba de duplicarea completării unui formular sau altă procedură administrativă, în unele cazuri poate fi doar birocraţie, dar trebuie să fim foarte atenţi, pentru că reglementările ar putea avea beneficii pentru interesul public, pentru societate. Deci beneficiile proiectate reprezintă doar o faţă a problemei, şi nu se acordă destulă atenţie posibilelor costuri ale TTIP şi nu suntem atât de optimişi în această privinţă.

 

Nu este loc de experimente

 

Dar dacă se ajunge la o înţelegere transatlantică, iar după un timp constaţi că aceasta are un impact negativ asupra sănătăţii publice sau în alt domeniu, nu poate UE să iasă din ea? Este o înţelegere pentru totdeauna, nu este reversibilă?

 

Este o abordare foarte periculoasă, pentru că dacă închei un acord uriaş, legal şi teoretic este posibil să-l schimbi, dar practic şi politic este foarte dificil; este iresponsabil să angajezi toată populaţia într-un experiment. Şi unele consecinţe pentru sănătate sunt pe teremen lung, deci nu ne putem permite să aşteptăm 5-10-20 de ani, ca să constatăm creşterea poverii, iar cauza să nu poată fi reparată; suntem în faza de negociere, acesta este momentul oportun pentru a discuta acele aspecte.

About Author: Mihail Călin
Mihail Călin este jurnalist în domeniul sănătăţii de cinci ani. A făcut parte din redacţia săptămânalului Viaţa medicală şi a fost redactor-şef la Sănătatea Press Group. Are un interes deosebit pentru politicile europene, fiind bursier al portalului de specialitate EurActiv Bruxelles şi participând la numeroase conferinţe organizate de instituţiile şi asociaţiile europene de sănătate. În 2013, fost unul din premianții concursului „Reporter European”.