misys_sp2016041926

La nivel mondial, 268 de milioane de copii vor fi supraponderali sau obezi în 2025. Sursa foto: World Obesity Federation

Astăzi, 11 octombrie, este marcată a doua ediție a Zilei Mondiale a Obezității, dedicată în acest an combaterii obezității infantile.

 

 

456.000 de copii români cu vârste între cinci și 18 ani vor fi supraponderali sau obezi în 2025 în lipsa măsurilor de combatere a fenomenului, potrivit unui studiu publicat cu această ocazie de World Obesity Federation. Numărul ar reprezenta o creştere faţă de cei 432.000 de copii supraponderali şi obezi din anul 2013. România va avea  peste 210.000 de copii obezi în 2025, faţă de 197.000 în 2013.

 

 

Potrivit celor mai pesimiste estimări, în țara noastră, numărul copiilor obezi cu toleranţă scăzută la glucoză ar putea ajunge şi până la aproape 30.000, iar al celor cu diabet de tip 2 – la peste 9.300. Tot în cel mai rău caz, în 2025, dintre copiii obezi din România,  63.500 vor fi hipertensivi,  iar 88.000 vor avea steatoză hepatică. Estimările autorilor se bazează pe datele studiului Global Burden of Disease 2013.

 

infografic-wof

 

La nivel mondial, 223 de milioane de copii de vârstă şcolară erau supraponderali sau obezi în 2013, numărul fiind aşteptat să crească la 268 de milioane în 2025. Acţiunile solicitate de World Obesity Federation ar trebui să ţintească reducerea obezităţii în sarcină, creşterea alăptării, încurajarea activităţii fizice a copiilor şi limitarea alimentelor şi băuturilor cu conţinut bogate în grăsimi şi zahăr.

 

 

Politicile fiscale, utile în reducerea obezității

 

 

Tot astăzi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis un nou raport dedicat politicilor fiscale pentru dietă şi prevenirea bolilor cronice netransmisible. Potrivit comunicatului de presă însoţitor, raportul susţine OMS că politicile fiscale care cresc cu cel puţin 20% preţul la raft al băuturilor îndulcite cu zahăr ar duce la scăderea consumului acestor produse şi astfel la reducerea prevalenţei supraponderii şi obezităţii, diabetului şi cariilor. Spijinul public pentru astfel de taxe ar putea fi obţinut prin direcţionarea în finanţarea eforturilor de îmbunătăţire a sistemelor de sănătate, încurajarea dietelor mai sănătoase şi a activităţii fizice.

About Author: Mihail Călin
Mihail Călin este jurnalist în domeniul sănătăţii de cinci ani. A făcut parte din redacţia săptămânalului Viaţa medicală şi a fost redactor-şef la Sănătatea Press Group. Are un interes deosebit pentru politicile europene, fiind bursier al portalului de specialitate EurActiv Bruxelles şi participând la numeroase conferinţe organizate de instituţiile şi asociaţiile europene de sănătate. În 2013, fost unul din premianții concursului „Reporter European”.